Instrumentul SuperCam de la bordul roverului Perseverance a colectat primele sale mostre de pe suprafața marțiană în încercarea de a căuta semne ale vieții antice pe Planeta Roșie.
Atunci când misiunea se va întoarce pe Terra, peste câțiva ani, rocile și solul vor reprezenta „Sfântul Graal pentru oamenii de știință”, a spus Jean-Yves le Gall, președintele Centrului pentru Studii Spațiale din Franța (CNES), care a construit mare parte din observatorul mobil.
„Aceste bucăți din Marte ar putea răspunde în sfârșit la o întrebare fascinantă și fundamentală: a existat vreodată viață într-un alt loc decât Terra?”, a mai spus le Gall.
După șapte luni petrecute în spațiu, roverul Perseverance al NASA a aterizat cu blândețe pe solul marțian în luna februarie și a trimis înapoi pe Terra imagini alb-negru cu terenul pietros al Craterului Jezero, situat la nord de ecuatorul marțian.
„Elementul crucial al acestei misiuni de astrobiologie este SuperCam”, a declarat Thomas Zurbuchen, director adjunct al Directoratului de Misiuni Științifice de la NASA.
Laserul instrumentului SuperCam poate electrocuta obiecte mai mici decât vârful unui creion aflate la distanțe de până la 7 metri. Astfel, instrumentul permite observarea spațiilor în care brațul robotic al roverului nu poate ajunge, potrivit Science Alert.
„Laserul este unic și este capabil să îndepărteze de la distanță praful de la suprafață, ceea ce oferă restul instrumentelor o imagine clară a țintelor”, a explicat Roger Wiens, inginer la Laboratorul Național Los Alamos (LANL) și investigatorul principal al SuperCam.
Având aproximativ mărimea și greutatea unui SUV, roverul Perseverance este echipat cu un braț robotic de 2 metri, 19 camere, 2 microfoane, dar și multe alte instrumente de ultimă generație.
Un mic elicopter ascuns la loc sigur sub rover va încerca primul său zbor electric pe o altă planetă în doar câteva săptămâni.
De asemenea, un instrument de la bordul roverului este conceput pentru a produce oxigen din atmosfera marțiană bogată în dioxid de carbon, ceva ce ar ajuta foarte mult colonizarea umană pe Marte.
Perseverance este al cincilea rover care ajunge pe Marte, toate acestea fiind trimise de NASA. Prima reușită a avut loc în 1997. Misiunea roverului durează puțin peste 2 ani, însă Perseverance ar putea rămâne operațional mai mult timp.
Unde este roverul Perseverance în imaginile impresionante surprinse cu planeta Marte
Mesajul secret din parașuta lui Perseverance a fost descifrat. Ce alte mesaje mai ascunde roverul
Imagini color spectaculoase. Amartizarea roverului Perseverance, surprinsă din mai multe unghiuri